We se anunta cu vreme instabila, dar cum banuiam ca este cam ultima sansa sa mai prindem temperaturi peste 10 grade la vf. Omu am decis sa iesim cu baiatul la munte.
Si cum deja avea experienta in iesirile in varf de munte am ales o noua provocare, un traseu nemarcat pentru a invata de mic tot ce ii poate oferii muntele.
Am ajuns in Busteni dupa ceva injuraturi in tren, caci orice mijloc de transport ai alege la noi tot prost merge.
Sambata prognoza a fost corecta, cu soare si fara vant asa ca ne-am bucurat din plin de urcarea pe Valea Morarului. Cele mai interesante momente pentru junior au fost pauzele cand putea aruca pietre in toate directiile si cand putea racai in voie pamantul, ajungand acasa cu suficient pamant sub unghii pentru a umple un ghiveci.
Spre seara vremea a inceput sa se strice, iar dimineata ne-a pregatit o adevarata zi de toamna (vant, ceata, ploaie si temperatura 5 grade). Cum nu era o vreme frumoasa am ales drumul cel mai scurt catre Busteni, adica telecabina. Ca sa nu stam cu juniorul prea mult afara pe o vreme caineasca am tras o fuga pana la telecabina Babele unde am fost primiti in stilul caracteristic romanilor. Nu conta ca afara era frig, nu conta ca juniorul de un an era la pielea goala sa ii schimbam hainele, pentru cei de la barul de la telecabina conta doar sa aiba geamurile deschise sa aeriseasca bine incaperea.
Intr-un final am ajuns in Bucuresti, probabil la ora cea mai devreme din zi de cand merg eu pe munte.
Si iar inchei cu o parere proasta: cu cat am mai mult contact cu oamenii de prin alte tari cu atat imi dau seama mai mult ce natie groaznica suntem.
Ce dor imi era de iesiri de genul celor din vara aceasta, iesiri in care sa ma bucur de munte, sa nu stau cu gandul numai la traseul x sau y de catarat. Mai mult ca sigur ca o sa mai ies la catarat, ca o sa vad in fata ochilor doar peretii, dar sper sa nu mai treaca vreo vara sau iarna fara cateva iesiri in care sa admir muntele.
