Caucaz 2004

Dupa o perioada lunga de asteptare iata ca a venit si vara pe la noi cand in sfarsit putem pleca catre Caucazul mult visat. Cu toate ca, fiind baieti constiinciosi, planificarea acestei expeditii pe alte meleaguri a durat circa sase luni, am avut parte de nenumarate surprize la fata locului. Plecarea am facut-o cu trenul Sofia-Saratov, tren in care am participat activ la imbunatatirea nivelului de trai al vamesilor rusi si ucrainieni. Odata ajunsi in Rostov cu o intarziere de cinci ore am reusit sa luam legatura noastra spre Nalcik, dupa o asteptare de 19 ore intr-o gara minunata(discrepanta fata de restul orasului fiind imensa), gara pe care o vom vedea in Romania peste vreo 20 ani probabil. In Nalcik, dupa ce am rezolvat toate problemele legate de obtinerea documentelor necesare pentru a ne plimba in voie prin Caucaz, am plecat catre munte si odata ajunsi la poale am ramas fara grai la vederea frumusetilor de acolo. Ne-am impartit in doua echipe: prima Cristi Dicu si Cristian Torica(aka Tori) si a doua echipa formata din George Porancea(Gicanu de la statia meteo Omu), Marius Melinte si Mihai Zidaru. Pana la plecarea spre casa ne-am mai intalnit numai o data. Echipa noastra (Echipa Cristi) a plecat catre valea Skhelda, unde aveam planuri mari, iar echipa cealalta a plecat catre valea Adil-su unde au reusit sa urce pe varfurile Gumanchi(3805m) si Kurmichi(4050m). Dupa o zi de urcat pe o vale magnifica, unde am vazut pentru prima data ghetatii, varfuri de peste 4000m si pereti celebrii am ajuns la locul de campare - bivuacul Aristova, dupa ce am trecut in prealabil de granita cu Georgia. Aici, am ramas cu gura cascata, admirand indelung acea frumoasa vale.

Programul pentru ziua urmatoare a fost stabilit de vreme asa ca am avut parte de o zi de asteptare din cauza unei ploi care ne-a facut sa credem ca suntem in Londra, nu la poalele unor asemenea munti. Dupa o zi, cand vremea s-a indreptat, urcand catre bivuacul german am avut senzatia ca sunt in paradis, senzatie sustinuta de muzica care rasuna in toata valea. Ce muzica? Simplu: ascultam jazz-ul ce rasuna dintr-un saxofon mangaiat de Vladimir Kopylov(alpinist rus cu multe realizari notabile in zona). Ajunsi in bivuacul german am avut ocazia sa admiram pentru prima data Ushba in toata splendoarea sa. Vremea continuand sa fie proasta ne-a facut sa abandonam pentru moment planul de a urca pe vf. Ushba(4694m) si ne-am intors la locul unde ne stabilisem baza(tabara Skhelda), de unde am plecat sa incercam atingerea celui mai inalt petec de pamant al Europei - vf. Elbrus(5642m). Dupa necesara aclimatizare, intr-o magnifica zi de 3 iulie 2004 ne-am pornit catre varf dupa ce, in prealabil am facut curatenie prin bocancii plini de zapada asternura de viscol. Ajunsi sus, avand la picioarele noastre toata Europa, ne-am bucurat ca niste copii care primisera jucaria mult visata. Ne-am intors la locul unde montasem cortul, in preajma ruinelor refugiului Pruit (4100m) cu o sete groaznica dar a trebuit sa muncim cateva ore bune pentru a porni arzatorul pe benzina si intr-un final am renuntat apeland la bunavointa altor camarazi de munte pentru un strop de apa.

Ziua urmatoare, coborand cu gandul la vf. Ushba, ne-am intalnit cu ceilalti membri ai expeditiei care se aclimatizau pentru ascensiunea pe Elbrus. Am schimbat ceva pareri despre munte si ne-am continuat coborarea cu gandul la zilele urmatoare.

Dupa o binemeritata zi de odihna, plecam la drum catre varful cel mai cel al Caucazului: Ushba. In bivuacul german facem cunostinta cu un ghid rus care ne povesteste cum este traseul ales de noi catre varf(traseul clasic, dificultate D). Ziua urmatoare o petrecem trecand peste Ushbinski Ice Falls care, din ce ne-am documentat noi, este cel mai dificil ghetar de traversat al Europei, plin de crevase si cu pasaje de catarare pe gheata pe o panta ce atingea si 80 grade(pe distante mici ce-i drept). Tabara superioara pentru ascensiunea Ushbei o stabilim la baza unui serac din platoul Ushba(4000m), iar zilele urmatoare le petrecem pregatindu-ne sufleteste pentru ascensiunea mult dorita urcand vf. Shchurovskogo(4239m) si Chatin vest(4310m). Dar iata-ne ajunsi si la ziua cea magica, zi in care avem alaturi de noi o echipa de cehi.

eu si unul din cehi

In drum catre varf intalnim multa gheata, cu pasaje de 60 grade, ceva stanca grad III-IV, si lunga creasta aeriana ce intr-un final ne duce pe varf, pe o vreme superba care ne-a dat ocazia sa vedem locuri pe care nu le pot descrie in vorbe.

Poza 1: Tori pe una din pantele de gheata

Poza 2: eu la unul din pasajele de traversare de pe creasta Ushbei

Pentru o mai mare siguranta alegem ca la coborare sa parcurgem portiunea de creasta asigurati, ceea ce ne face sa pierdem mult timp, asa ca ne prinde noaptea, o noapte geroasa in care a trebuit sa rapelam pana la cort unde am ajuns pe la 5 dimineata. Ce zi magnifica a fost! Probabil cea mai frumoasa zi a mea pe munte, o zi la care mereu ma voi gandi cu mare placere, am avut alaturi un prieten bun si un munte care a fost dispus sa ne ofere toate frumusetile sale. Ziua urmatoare, dupa multe ore de somn, pe un soare incredibil, o petrecem coborand si intorcandu-ne in tabara Skhelda unde ramanem sa ii asteptam si pe ceilalti camarazi pentru a pleca catre casa. Lasam in urma un varf pe care nu l-am cucerit ci, pentru o zi, ne-am contopit cu el. Din pacate dupa aceasta fericita prima experienta montana pe alte meleaguri urma sa traim si o saptamana de cosmar in Rostov din cauza ce nu au tinut de noi. Am fost la mana diplomatilor dar totul e bine cand se termina cu bine.