Planul iniţial era sa plecam vreo 10 prieteni, membri ai Clubului Alpin Ecoul si nu numai, intr-o iesire în zona Courmayeur, dar din diverse motive nu am mai putut pleca cu totii in aceeasi perioada. Macar ne-am intalnit pe acolo timp de cateva zile. Am plecat la drum cu Dana Gradinaru si Oana Ganea, mai bine zis eu am lenevit in masina in timp ce fetele au condus pe rand pana in Courmayeur.
Odata ajunsi la destinatie am ramas putin surprinsi de preturile ridicate, asta pana cand ne-am dat seama ca alesesem sa facem cumparaturi intr-un magazin foarte scump. Ne-am cazat ca tot romanul la camping asteptand sa vina dimineata pentru a pleca la drum spre primul obiectiv.
Pentru o buna aclimatizare am ales ca prim obiectiv Aiguille des Glaciers -3817m, un varf mai rar parcurs. Am ales pentru ascensiune creasta nordica, traseu dificultate AD, care presupunea sa dormim in prima noapte la refugiul - bivuac A. Hess la altitudinea de 2958m.
Am avut parte de un loc de dormit de vis, asezat pe o creasta stancoasa, între 2 ghetari, fiind deranjati doar de un traznet foarte puternic care le-a cam speriat pe fete.
Am avut parte de un loc de dormit de vis, asezat pe o creasta stancoasa, între 2 ghetari, fiind deranjati doar de un traznet foarte puternic care le-a cam speriat pe fete.
Dimineata pe la ora 4 am plecat catre varf parcurgand o creasta stancoasa, care semana foarte bine cu creasta Arpaselului. Ajunsi după 2 ore pe ghetarul Lex Blanche ne-am echipat corespunzator si pe o panta ce nu depasea 30 grade ne-am indreptat spre urmatorul reper al traseului. Dar aici am avut marele ghinion sa observam ca culoarul pe care trebuia sa urcam era complet topit, ramanand in urma sa un valcel plin de grohotis si de bolovani instabili. In acest moment mi-am dat seama ca avem ghinion mare si ca nu vom putea realiza aproape nimic din ce ne-am propus pentru aceasta vacanta. Nu am vrut să abandonam si am decis sa incercam sa urcam pe acest valcel. Am reusit să ajungem pe creasta dupa circa 2 ore de lupta cu bolovanii instabili, bolovani care la tot pasul plecau la vale. Nu am crezut vreodata ca voi ajunge sa merg prin niste locuri atat de friabile.Am rasuflat usurati odata ajunsi pe creasta, dar deja ne faceam griji pentru traseul de intoarcere. Am decis sa continuam sa mergem spre varf, urmand o creasta foarte frumoasa de zapada. Ajunsi in punctul in care traseul paraseste creasta pentru ceva timp a trebuit alegem varianta cea mai sigura catre varf, nemaiputand continua pe traseul propus din cauza conditiilor foarte precare. Am ales sa urcam printr-un horn stancos, dar destul de friabil. Odata ajunsi sus am avut neplacuta surpriza sa constatam că urcasem pe un varf secundar de unde nu se putea ajunge pe varful principal. Ne-am multumit cu aceasta ascensiune caci scopul era sa ne aclimatizam. Dupa ce am analizat bine toate posibilitătile de coborare, nemaidorind sa trecem prin calvarul bolovanilor care pleaca la vale la tot pasul, am optat pentru o varianta mai lunga, dar mult mai sigura. Si uite asa am ajuns si in Franta dupa o lunga coborare. Cum tabara noastra era stabilita intr-un camping din Italia a trebuit sa o luam la pas în acea directie, urmand un traseu foarte pitoresc, traseu ce este parte integranta din celebrul tur al Mont Blancului. Aceasta zi a fost incredibil de lunga, am mers aproape 20 ore în continuu pana ne-am reintalnit cu traseul pe unde urcasem catre refugiu. Tinand cont de faptul ca aveam echipament lasat la refugiu am decis ca eu sa raman peste noapte într-o cladire dezafectata pentru a urca dimineata urmatoare sa recuperez echipamentul, in timp ce fetele au coborat noaptea pana la masina.
Dupa două zile de odihna am plecat sa urcam creasta Kuffner din Mont Maudit. Am contribuit cu 23 euro pentru un drum cu telecabina pana la refugiul Torino la 3375m. De aici voiosi si plini de sperante ne-am indreptat catre traseul propus, dar am avut surpriza neplacuta sa observam ca si culoarul de acces catre creasta Kuffner disparuse din cauza caldurilor din aceasta vara. Nemaivrand sa avem aceleasi probleme ca în zilele precedente am decis sa abandonam acel traseu. Si cat îmi doream sa parcurg aceea creasta de vis!. Am facut o mica sedinta unde am avut pe post de birou o bucata de gheata si am cazut de acord sa mergem catre Col du Midi de unde sa incercam ascensiunea Mont Blancului.
După o plimbare de 3 ore printre crevase si seracuri iata-ne ajunsi si in locul de unde se pleaca catre Mont Blanc pe traseul - traversarea celor 3 munti (Mont Blanc du Tacul, Mont Maudit, Mont Blanc). Noi fiind plecati la drum cu alte ganduri, pentru un traseu mai dificil, aveam cu noi o gramada de echipament pentru catarare, dar nu aveam absolut nimic pentru bivuac. Am incercat in zadar sa dormim la refugiul Cosmiques. Totusi am avut norocul ca unul dintre prieteni nostri sa fie in Chamonix. L-am sunat rapid si l-am convins sa urce cu cortul în Col du Midi si sa facem impreună aceast traseu. Si asa am plecat la drum 4 (eu, Dana, Oana şi Dan Toader), dupa cateva ore de zvarcoleala intr-un cort de 2 persoane. Avand ca scop traversarea Mont Blancului, cu coborare pe partea italiana pe la refugiul Gonella, am plecat la drum cu tot echipamentul, inclusiv cortul. Traseul catre varf este frumos, peisaje de vis, zig zaguri printre crevase si seracuri, dar mult prea populat.
Cred ca eram mai mult de 100 persoane pe acest traseu în acea zi. Ajunsi pe varf am facut cateva poze cu masivul Mont Blanc si banuind ce traseu lung ne asteapta la coborare am plecat la drum catre traseul clasic italian, traseu ce trece pe la refugiul Gonella. 
Am ramas surprinsi de frumusetile acestui traseu, de linistea locurilor in comparatie cu versantul francez. Dar bineinteles ca a trebuit sa avem si ceva neplaceri. Am fost nevoiti sa navigam printre crevase, bolovani care cadeau la tot pasul, asta pe o caldură incredibila pentru acea altitudine. Ajunsi aproape epuizati la refugiul Gonella, ne-am odihnit putin si nevrand sa platim cazare la acel refugiu am continuat coborarea catre campingul unde aveam tabara. Dar lunga si tare obositoare a mai fost aceasta porţiune, pe morena ghetarului Miage.Odata ajunsi jos ne-am întalnit cu ceilalti prieteni plecati cu o saptamana mai tarziu din tara. Tori si Dragos au plecat ziua urmatoare catre regiunea Triolet pentru a se catara, Lucian si Claudia au urcat varful Petit Mont Blanc, iar noi am lenevit la soare. Pentru zilele urmatoare anuntandu-se vreme instabila am decis sa mergem 2 zile la escalada langa Courmayeur - Morgex. Am plecat catre aceasta regiune subsemnatul, Dana, Oana, Lucian şi Claudia unde am gasit o zona superb amenajata, cu trasee pe granit de toate dificultatile, de la gradul 4 pană la 10. După aceste zile de distractie pe stanca am vrut sa mai urcam un varf din zona si am ales Dent du Geant. Stiind ca vremea este instabila am decis să urcam cu cabina, avand astfel posibilitatea sa caram mai multa mancare si tot echipamentul de bivuac. Am pus cortul pe ghetar, langa Dent du Geant si am asteptat 2 nopti ca vremea sa se imbunatateasca. Dar nu am avut deloc noroc caci a nins si a batut vantul aproape fară oprire.
In a treia dimineata am decis sa ne retragem si ne-am indreptat catre cabina. Ajunsi jos ne-am informat asupra prognozei meteo pentru urmatoarele zile si vazand ca se anunta vreme proasta am decis sa punem capat iesiri noastre din Alpi, asta dupa ce am facut o plimbare prin Chamonix.
Avand la dispozitie inca cateva zile libere ne-am decis sa mergem in Croatia unde stiam ca vor fi alti doi amici din club pentru a se catara pe falezele de la marea Adriatica. Pe drum ne-am oprit pentru cateva ore si la Venetia, oras frumos dar mult prea populat cu turişti. In Croatia am ramas surprinsi de preturile ridicate, de numarul mare de turisti straini, de lipsa manelelor pe litoral, de lipsa mirosului de gratare. Aici am impărtit cele 4 zile ramase intre mare si escalada.
Dupa aceasta scurta vizita in Croatia ne-am indreptat catre tara reluandu-ne vechile obiceiuri: fetele cu condusul masinii si eu cu lenevitul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu