Tien Shan 2005

Dupa un an de munca si indelungi planificari iata ca reusim sa plecam spre taramurile Kazahkstanului. Din echipa de anul trecut din Caucaz nu am mai ramas decat 2 participanţi, Tori si subsemnatul, la care s-au adaugat alti doi prieteni intr-ale muntelui Lucian si Dana. Pe langa schimbarea echipei a mai avut loc un alt eveniment major adica trecerea de la transportul cu trenul pe o perioada de timp interminabila la transportul cu autocarul, avionul, masina si elicopterul numai in 2 zile.

Iata-ma ajuns, cu peripetiile de rigoare, alergand cu 40 kg în braţe, la statia de plecare a autocarului spre Istanbul, inconjurat de prieteni, dornic sa-mi incerc forţele cu celebrul Lord al Spiritelor (Khan Tengri) din indepartata Asie. Luandu-ne ramas bun de la cei dragi ne suim in jaful ce ne va duce pe ritmuri de manele spre bazarul de sute de hectare.

Ajuns in Istanbul raman surprins ca Bucurestiul poate fi numit un oras curat. Facem si noi o plimbare ca tot turistul prin orasul vechi admirand locurile pe unde se perindau strabunii cu sacul de galbeni ce trebuia dat sultanului pentru a nu ne mai calca ogoarele, fiind intr-o competitie acerba cu japonezii la fotografierea tuturor ungherelor Istanbulului.

Intr-un final vine si ora la care ne indreptam spre aeroport, intalnindu-ne cu alti doi conationali dornici sa-si incerce fortele cu înaltimile, Cornel Sain si Danut Ochesel. Ajuns pe aeroport sunt nerabdator sa vad cum e plimbarea cu pasarea de fier. Raman dezamagit, sperand sa fie ceva mai extrem, dar macar ma consolez cu o bere bună oferita de Turkish Airlines, sperand ca la intrarea in Kazahkstan sa nu mai avem probleme ca anul trecut in Rusia si Ucraina. Reusim sa trecem de vama fara probleme dar avem ceva emotii la ridicarea bagajelor care nu voiau sa miroasa aerul Asiei dupa care suntem imbarcati intr-un microbuz de catre reprezentantul agentiei cu care am colaborat pentru aceasta expeditie. Pe drumul spre magazinul de unde urma sa cumparam haleala Lucian isi da seama ca a uitat acasa pioletul asa ca suntem nevoiti sa stam cateva ore prin Almaty sa cumparam alta jucarie.

Intr-un final reusim sa plecam la drum spre Karkara, locul de plecare spre inaltimile Tien Shanului, si luam contact cu solul arid din aceasta parte a lumii. Off, în sfarsit, dupa două zile pe drumuri, in data de 22 iulie reusim sa vedem si noi poalele acestor munţi gigantici. Sunt ameţit dupa atatea treceri de granita intre Kazahkstan si Kirghizstan ca nu mai ştiu pe unde sunt cand ajungem intr-un final in tabara Karkara, fiind asteptati de marele boss Kazbek Valiyev - mare alpinist al fostului CCCP.

Ziua de 23 iulie o petrecem plimbandu-ne pe dealurile de peste 3000m de langă tabara. Si iata ca vine si ziua în care zburam cu elicopterul spre tabara de baza Khan Tengri nord. Nu credeam ca muntii pot fi aşa de inalţi!

Ajuns pe gheţar, la 4000m, sunt mut vazand frumusetea si dimensiunile acestui munte dar din pacate mai trebuie sa si muncim asa ca ne punem pe treaba amenajandu-ne locurile de cort in apropierea taberei, unde sunt corturi de lux pentru cei ce isi permit sa plateasca pentru confort. Intr-un final reusim să aranjam locul, sa sortam mancarea si ne bagam la culcare, fiecare in cortul sau, alaturi de partenerul prestabilit pentru aceasta aventura, eu cu Tori, Lucian cu Dana, Cornel cu Danut intr-un cort misto oferit de agentie celor ce platesc pentru toate serviciile din tabara de baza.

25 iulie - ziua din care ne indreptam catre adevarata aventura si obositoarele etape de aclimatizare. Azi decidem sa luam contact cu pantele spre tabăra 1 asa ca plecam la drum, traversand ghetarul, si urcam pana la altitudinea de 4400 m. Suntem uimiti de dimensiunile unei avalanse care ma face sa-mi zic ca ce am vazut pana acum în Romania şi Caucaz sunt abureli.

Coboram la corturi pentru binemeritata odihna si facem planul ca in ziua urmatoare sa facem un drum în tabara 1 pentru a duce ceva echipament acolo. Drumul spre tabara 1 nu pune probleme din punct de vedere tehnic si odata ajunsi aici ne punem pe munca si montam corturile aduse special pentru taberele superioare, desfacem sacii de dormit şi o luam la vale.

Luam o zi de pauza fiind foarte multumiti ca pana acum nu avem probleme cu aclimatizarea. Socializam cu membrii celorlalte expeditii in sala de mese, dar fiind cu gandul la ceea ce va urma.

In 28 iulie drumul spre tabara 1 fiind de scurta durată, circa 3 ore, plecam cu gandul ca ziua urmatoare sa vedem cum e în tabara 2. Si iată-ne în 29 iulie, zi în care luam contact pentru prima data cu stancile si inaltimile varfului secundar Chapaev. Plecam din tabara 1 cu provizii de mancare, ceva haine pe care le vom lasa în tabara 2, noi urmand sa coboram în aceeasi zi in tabara de baza. Diferenţa de nivel de 900m dintre aceste tabere se face simtita din plin si ajungem la 5500m epuizati dar fericiti ca avem ocazia sa vedem frumusetile acestui munte magnific cu stanca sa rozalie. Stam circa 1 ora sa respiram aerul acestor locuri si o luam la vale spre tabara de baza unde ajungem terminati. Din pacate o parte din membrii expeditiei au ceva probleme medicale cauzate de altitudinea atinsa astazi asa ca apelam la un doctor specializat in bolile de altitudine care reuseste sa rezolve problemele. Danut are insomnii si a avut o durere de ficat in tabara 2, Dana are probleme cu bila, noi ceilalti ceva dureri minore de cap.

Ziua 30 iulie o petrecem in tabara de baza pentru a ne repune pe picoare după care in data de 31 iulie o luam iar la drum spre tabara 1.

Ziua urmatoare urcam cu corturile în tabara 2 unde suntem nevoiti sa stam 2 nopti fara sa putem urca prea mult deasupra taberei din cauza vremii nefavorabile, fiind pentru prima data de cand am ajuns in Tien Shan cand avem vreme proasta.

In 3 august coboram in tabara de baza descumpaniti deoarece Lucian si Danut au hotarat sa renunte si sa plece acasa.

Zilele de 4, 5, 6 august le petrecem in tabara de baza pregatindu-ne si odihnindu-ne pentru asaltul final catre varf. Stam si lenevim, mancand aproape non stop, facand planul de atac al varfului. Discutăm cu diversi alpinisti, membri ai altor expeditii, afland informatii utile despre traseu.
Si iata-ne si in ziua de 7 august, zi în care plecam la drum pentru a lua contact cu aerul inaltimilor de 7000m. Alegem ca în prima zi de asalt sa urcam numai pana în tabara 1 pentru a nu ne irosi resursele fizice prea rapid. Ziua urmatoare urcam catre tabara 2 unde avem norocul sa ajungem inaintea unei ninsori ce avea sa dureze peste 24 ore. Din pacate aceasta ninsoare abundenta a pus capat tentativei lui Cornel de a atinge varful, el avand programata plecarea spre casa cu cateva zile mai devreme ca noi.

Ziua de 10 august o petrecem în tabara 2 admirand cantitatea mare de zapada depusa, luandu-ne ramas bun de la Cornel care se decide alaturi de membrii unei expeditii spaniole să coboare si sa plece acasa. Totusi avem si ceva noroc afland ca va urca un grup de rusi, alaturi de care ziua urmatore vom putea face poteca spre tabara 3. Si iata ca vine si momentul în care voi depasi altitudinea de 6000m. Spre tabara 3 avem de trecut umarul Chapaev (6100m) unde intalnim pasajele cele mai dificile de pana acum, pasaje de gradul IV UIAA. E drept ca aceste pasaje sunt asigurate cu corzi fixe dar la altitudinea asta tot ai ceva de munca, carand echipamentul de campare şi mancare pentru cateva zile. Ajunsi in tabara 3 (5900m) avem de muncit pentru amenajarea locului de cort si tocmai cand reusim sa facem platforma se pune un vant puternic.

Ziua de 12 august o petrecem in cort sperand ca vremea rebela de afara sa se potoleasca si sa ne ofere si noua sansa sa incercăm atingerea varfului.

Bine ca nu sunt o fire superstitioasa pentru ca altfel nu aş fi plecat la drum catre varf in 13 august. Din pacate iar avem ceva probleme si nu reusim sa plecam toti cei trei ramasi catre varf. Dimineata mancam o supa, plecam la drum dupa un chin groaznic în a ne echipa si vine si marea surpriza neplacuta: Tori are ceva probleme cu stomacul si ia decizia înteleapta sa nu încerce sa urce astazi pe varf. Plec la drum alaturi de Dana cu o mare strangere de inima, gandindu-ma la Tori, camaradul alaturi de care am reusit atatea ascensiuni frumoase si cu care am facut atatea planuri de viitoare expeditii comune, ca poate ziua urmatoare nu va mai avea vreme buna deci nu va avea posibilitatea sa-şi incerce fortele cu muntele. Fiind din fire mai repezit, incet, incet, o pierd pe Dana pe drum. Trec de nenumarate praguri de stanca si ajung în tabara 4 (6400m) unde iau o scurta pauza pentru hidratare. Continuu sa merg intr-un ritm destul de rapid si reusesc sa ajung mai devreme decat credeam la locul unde traseul paraseste creasta vestica si intra, spre dreapta, intr-un culoar de circa 100m. Aici, stiind ca sunt deja la 6800m, iau o noua pauza pentru alimentare şi am marea dezamagire a zilei cand ma vad nevoit sa stau sa astept un grup de 8 ruşi sa treaca de pasul cel mai dificil al traseului (IV - V UIAA). In acest timp o vad pe Dana pe creasta indreptandu-se catre locul in care ma aflu si incep sa sper ca poate totuşi aici ma ajunge si vom urca impreuna pe varf.

Dar iata ca se eliberează pasajul cheie si plec la drum iarasi singur. Nu credeam ca pot sa ajung vreodata asa de obosit! Pe ultima 100 de metri am mers cu o viteza incredibil de mica (daca era pe acolo un melc cred ca eram la un adevarat concurs cu el, care merge mai incet) si cu un ultim efort reusesc sa ajung pe varf. Aici nu prea am timp sa admir peisajul din cauza vantului turbat care bate (macar pe traseu a fost frumos) dar tot stau putin si admir celebrul Pobeda (7439m), varf pe care sper să ajung anii viitori. Ma pornesc catre vale si după 100m o zaresc pe Dana care se zbate sa treaca pe langa gasca de rusi care mi-au stat in cale la urcare. Ajung la ea si avem o scurta discutie in care ma intreaba cat mai e pana pe varf, se uită la ceas dandu-si seama ca e tarziu si ia decizia sa mai urce cateva zeci de metri sa vada varful după care sa coboram impreuna. O astept si coboram împreuna spre tabara noastra, in noapte si super epuizati. Tori ne asteapta in fata cortului cu o cana calda de ceai, dorind sa afle tot ce am facut in ziua aceasta. Dupa ceva povesti adormim franti, fiind intrerupti numai de galagia facuta la ora 4 dimineata de colegul nostru care se chinuia sa faca primusul sa mearga pentru a-si face un ceai. Intr-un final reuseste si pleaca la drum. Dormim pana la ora 13 si ne apucam sa facem ceva mancare si lichide. Spre seara vine si Tori cu satisfactia de a fi ajuns pe varf.

In 15 august o luam la vale, dar inainte de asta mai trebuie sa facem un mic urcus de 200m pe Chapaev, urcus unde facem 3 ore. Ajungem in tabara 2 epuizati, unde vazand ca Tori mai are ceva resurse fizice si o dorinta nebuna sa ajunga in acea zi în tabara de baza, hotaram sa ne despărţim pentru o zi.
Ziua urmatoare coboram în tabara de baza cu un rucsac imens, pe parcurs recuperând şi echipamentul lasat in tabarele 2 şi 1. Fac un binemeritat dus si ma indrept catre sala de mese, unde radem 4 sticle de vin si facem un mic chef cu coreeni, ruşi, unguri pana spre ora 12 noaptea. Trecem la somn, un somn binemeritat, urmand ca ziua urmatoare sa strangem bagajele si sa admiram pentru ultima data acele locuri magnifice.

Plecam spre asa zisa civilizatie, avand posibilitatea sa privim inăltimile Tien Shanului pentru mai mult de 1 ora din elicopter. Ajunsi in Almaty, vizitam orasul în cele două zile pe care le mai avem la dispozitie, deja cu gandul la aventurile pe alte meleaguri de anul viitor. Dar din pacate trebuie sa o luam din loc si sa ne intoarcem acasa si la treburile noastre de zi cu zi.