La ziua lui Tori (in Poiana Inului-Postavaru)

Si uite ca a mai trecut un an si e timpul sa ne strangem iar in poiana Inului sa serbam ziua de nastere a lui Tori. Dar cum trebuie sa ne facem chef de mancat si de baut incepem ziua de sambata cu un traseu de catarat. Cum amandoi avem o restanta cu tr. Catrinel(6A) din Fata inalta de acum 2 ani, cand dupa 4 lungimi a trebuit sa coboram pe o ploaie torentiala, ne pornim catre traseu pe la ora 8 ca sa ne bucuram putin de racoarea diminetii. Traseul il parcurgem fara emotii, fiind impinsi de la spate de o a doua echipa(Bivuacu & Livia) care ne tot urmarea prin perete. Traseul este sustinut, neavand nici o lungime mai usoara de gradul 6, bine asigurat dar cu mici portiuni unde pe stanca si-au gasit casa diversi licheni si muschi. Pe ansamblu pot zice ca e cel mai sustinut traseu parcurs in zona Postavaru. Pentru mine traseul nu a fost o mare satisfactie caci mintea mea era acasa la Cristina si junior, asa ca pot zice ca l-am facut doar sa nu stau degeaba toata ziua. Pe la ora 16 ne intoarcam la cort unde deja se pregatea fiesta. Ne strangem in jurul focului unde ascultam sau spunem povesti, iar intr-un final, dupa miezul noptii pe retragem catre corturi. Duminica dimineata putini mai sunt cei ce mai au chef de catarat, iar eu chiar nu mai am chef sa stau prin zona ci sa ma intorc acasa la familie. Asa ca pe la 10 plec catre Brasov cu parintii lui Tori. Ajuns in Bucuresti trec la o altfel de viata, cea de familist si ies la plimbare cu juniorul pret de cateva ore.

Cea mai frumoasa zi din viata mea

Si a venit si ziua mult asteptata, ziua cea mai importanta din viata mea. Sincer nu credeam ca voi plange vreodata de fericire dar uite ca m-am inselat.

Desi multa lume considera ziua de 13 o zi ghinionista pentru noi a fost o zi de vis. Dimineata am inceput-o cu deja cunoscutul drum catre maternitate la control si seara am incheiat-o plangand de fericire la vederea lui Dicu junior( cunoscut de azi inainte ca Luca Alexandru).

E tare greu sa stai si sa astepti, mai ales cand lucrurile nu decurg asa de simplu cum speram eu. Intr-un final a trebuit sa ajungem sa facem cezariana, bebele nevrand sa iasa in mod natural, dar totul e bine cand se termina cu bine. Cristina a avut ceva dureri dar care cu timpul se vor ameriora, mai ales acum ca l-a vazut pe junior si a uitat de toate relele. Azi l-am tinut in brate pentru prima data, eu intr-un mod mai stangaci dar mama parca facuse asta toata viata.

Acum emotiile au mai trecut dar au inceput grijile. Acum incepe o alta etapa din viata noastra. Incepem sa traim ca o familie in adevaratul sens al cuvantului.

Catarare in Cheile Galbenei

Cum primavara se lasa inca asteptata in zonele mai inalte m-am orientat catre o zona mai joasa unde sa am sanse sa ma catar la papuci fara sa inghet prea tare. Asa ca am ales zona Pestera Muierii si dupa 2 saptamani in care am tot sperat la o vreme buna am pornit la drum cu Tori, Rudy si Silvia.

Odata ajuns la destinatie observ ca astia de la meteo au avut dreptate si e frig si vant, dar asta e, daca tot am ajuns aici trebuie sa profit din plin de acest lucru. Studiez rapid cu Tori topo-ul zonei si ne indreptam catre Diedrul Salamandrei, din peretele Radului. Singura amintire care o am despre acest traseu este: traseu urat, plin de vegetatie si stanca proasta.

Cum temperatura nu vrea deloc sa creasca ne decidem sa renuntam sa ne mai dam pe trasee de 2 sau 3 lungimi(lungimea maxima in aceasta zona) si ne orientam catre o faleza cu cateva trasee de gr. 6 si 6+, cu inaltimi de pana la 30m.

Aici profit din plin de pufoaica si nu mai inghet de frig. Dupa 4 trasee decidem sa punem capat acestei zile de catarat multumiti de ce am facut tinand cont de vremea caineasca.

Seara la cort depanam amintiri din diverse ture si intr-un final obositi decidem sa punem capat acestei zile.

Duminica se anunta o zi mai calduroasa, dar soarele se lasa asteptat cam mult in locul unde am montat corturile asa ca strangem rapid totul si plecam catre peretii aflati in bataia soarelui. Pentru aceasta zi avem in plan 2 trasee deschise de Cornel Zarescu. Parcurgem pentru inceput tr. Coralul unde eu dau si o mica cazatura si am ghinionul sa ma lovesc nitel la mana dreapta asa ca pentru aceasta zi se termina pentru mine catararea cap de coarda. Traseul este frumos, cu stanca buna dar raman cu dezamagirea ca m-am lovit nitel si nu ma pot lupta si cu celalalt traseu decat din postura de secund.

Al doilea traseu este cu totul altceva, parca asta inseamna catarare adevarata caci trebuie sa muncesti singur sa iti montezi asigurarile, traseul fiind exlusiv pe asigurari mobile(nuci, frienduri). Pe langa asta mai are si o lungime a doua superba prin interiorul unei grote unde trebuie sa ma zbat nitel pentru a iesi la lumina.

Decid ca pentru mine este suficient ce am facut si pun capat cataratului pentru acest we, dar il mai filez pe Tori pe un traseu gradul 7+. Spre seara ne strangem toti 4 la masina si plecam spre Bucuresti, dupa o mica oprire la mici si bere.

Escalada in Basarbovo (Bulgaria)

A venit vremea sa incep sezonul de catarare si cum inca la noi este destul de frig destinatia a fost Bulgaria. Dragos a fost cel ce a venit cu propunerea iar noi restul am acceptat-o rapid. Asa ca am plecat la drum eu, Tori, Dragos si Marius.

Pe masura ce ne apropiam de destinatie ne ingrijoram mai mult din cauza prezentei zapezii in cantitate destul de mare. Odata ajunsi la baza falezei de escalada nu prea ne venea sa ne apucam de catarat din cauza frigului dar usor usor ne-am facut curaj fiind manati de la spate de soarele ce incepea sa incalzeasca atmosfera.

Cum pentru mine era prima iesire la stanca pe anul acesta, dupa un sezon precedent nu prea reusit din cauza unei accidentari capatate bineinteles ca tot la catarat, nu am avut obiective prea indraznete.

Am inceput cu Tori sa luam la rand pentru incalzire niste trasee usoare (gr. 5 si 6), dar pe masura ce ma cataram devenea din ce in ce mai dificil sa tin cont prea mult de gradul trecut la baza caci unele trasee erau subcotate iar altele supracotate, diferenta fiind destul de mare. Intre timp Dragos si Marius isi incercau puterile pe niste trasee de gr.8, caci fiecare are alte posibilitati de exprimare.

Dupa vreo 6 trasee lungute(caci in Basarbovo traseele au majoritatea intre 25 si 30m) am decis ca este suficient pentru prima zi, iar ca un scurt rezumat pot spune ca am facut gr. 6 cap si gr.7+ mansa.

Spre seara am dat cu totii o fuga pana in sat sa mai luam ceva de mancare dupa care am trecut la povesti reusind sa ne culcam pe la ora 22.

Dimineata vremea este buna asa ca pornim etapa a doua din "cucerirea peretilor din Basarbovo". Ma incalzesc cu Tori pe un traseu usurel dupa care trecem la doua trasee cu plecarea comuna, dar nu reusim sa ne bucuram prea mult de ele caci incepe sa se aglomereze zona, fiind o adevarata invazie de romani aici. Se vede ca e cea mai apropiata zona de escalada de Bucuresti.

Dupa traseele astea trecem intr-o zona mai retrasa unde ne putem inca bucura de liniste. Mai parcurgem inca 2 trasee iar eu decid ca pentru mine este suficinet, Tori mai reuseste sa faca inca unul el avand mai multa energie.

In aceasta zi am reusit sa ma dau cap pe niste trasee nitel mai grele(undeva pe la gradul 7). Ideea e ca in a doua zi m-am convins de cat de dubios sunt cotate unele trasee aici: un traseu care la baza are scris gr.5 de fapt fiind un 6+ curat dupa parerea mai multor persoane, la fel eu zic ca un traseu gr.7 poate e nitel mai usurel caci prea mi-a iesit si mie si inca nu cred ca sunt la acest nivel.

Pe la ora 4 Dragos da strigarea asa ca ne strangem bagajele si pornim spre casa.

Raman cu impresia ca este o zona ce merita sa o mai vizitez dar deja mi-e dor de traseele lungi, eu nefiind un adept al escaladei(nu ma pot da de 2 ori pe acelasi traseu - daca imi iese "la vedere" foarte bine iar daca nu e iarasi bine, iar sa incerc un traseu de grad mai mare pana reusesc sa il fac este o chestie ce nu o voi face de prea multe ori in viata). Pur si simplu merg la escalada doar ca sa ma incalzesc si sa ma acomodez cu stanca pentru traseele lungi.

Prin Iezer Papusa

Uite ca a venit si timpul sa merg si eu in Iezer. Un munte pe care pana acum l-am ignorat total, crezand ca nu are nimic interesant de oferit dar care m-a convins ca lucurile nu stau chiar asa.
Cum vremea in we asta nu se anunta prea incantatoare am decis sa aleg o destinatie mai domoala. Am plecat la drum cu Marius, cu gandul sa dormim cu cortul unde ne va prinde noaptea.
Odata ajunsi la cabana Voina sunt surprins ca nu este chiar asa cald cum anuntau prognozele asa ca sunt nevoit sa ma imbrac corespunzator(eu vroiam sa merg la tricou). Alegem sa urcam pe muntele Vacarea urmand ca a doua zi sa coboram la cabana pe la vf. Gainatul mare.

Dupa o ora de mers ajungem la stana din Vacarea unde ne oprim sa mancam nitel si sa admiram muntii din jur. Ne bucuram din plin de vremea frumoasa, vreme ce din pacate se va strica iremediabil dupa inca o ora de mers. Dupa ce trecem de vf. Vacarea ceata ne inconjoara rapid din toate partile si nu ne mai lasa sa vedem nimic. Ne chinuim sa gasim drumul pe creasta dar nu avem prea mare succes asa ca ne mai si invartim dar reusim sa ajungem dupa aproape 6 ore de la plecarea din vale la Crucea Ateneului.
Aici decidem sa ne incercam inca un pic norocul cu ceata si sa urcam pe vf. Iezer dar suntem nevoiti ca dupa o jumatate de ora sa renuntam nevazand nimic in jur. Ne intoarcem la indicatorul ce arata coborarea spre ref. Iezer si decidem sa mergem sa dormim la refugiu. Bineinteles ca odata coborati in caldare se insenineaza brusc si reusim sa vedem toti munti din jur. Ofticati pe lipsa de inspiratie decidem sa urcam direct din caldare spre vf. Iezer dar dupa 10 minute iar suntem invaluiti in ceata si renuntam, coborand la refugiu dezamagiti.
La refugiu lume multa, uni mai galagiosi decat ar trebui sa fie dar asta e, pana la urma reusim sa ne odihnim nitel. Dimineata vedem ca vremea e decenta asa ca reluam urcusul prin caldare spre Vf. Iezer.
Ajungem intr-un final pe creasta de unde mai mergem vreo 20 minute pana pe varf. Bineinteles ca ceata e prezenta acum aducandu-si si ceva ajutoare: ninsoarea si vantul. Si cand ma gandesc ca eu credeam ca a trecut iarna.
Sunt surprins de portiunea de creasta pana pe Vf. Rosu, caci nu mai e un mare bulevard ci o creasta ingusta pe alocuri. Odata ajunsi pe acest varf reusim sa gasim si coborarea spre Batrana. Dar dupa maxim 30 minute nu mai reusim sa ne orientam prin ceata pe creasta asa ca decidem sa renuntam sa mai continuam creasta si coboram direct spre vale. Acum, la caldura, cu harta in brate imi dau seama ca am coborat pe valea de unde izvoraste Batrana.
Suntem nevoiti ca pentru cateva sute de metri sa ne punem coltarii caci gasim o panta inghetata bine si intr-un final ajungem in padure unde gasim si un marcaj punct rosu.

Din pacate prin padure ne ploua bine asa ca ajungem la masina satui de atata umezeala. Dar pana la urma a fost un we tare placut oferit de acesti munti noi pentru mine.

La Sinaia

We asta l-am petrecut alaturi de familie, adica de Cristina si junior care chiar daca inca nu a iesit la lumina noi tot il vedem deja in familie. Si cum noua, celor mari, ne place sa ne petrecem timpul la munte trebuie sa il obisnuim si pe junior cu asta, sa nu fie surprins cand o sa fie dus mereu la munte.

Am ales ca destinatie Sinaia cu gandul sa vizitez si eu castelul Peles, caci am ajuns la xx ani si inca nu l-am vazut nici macar de la distanta. Am ramas surprins de frumusetea lui, de numarul mare de vizitatori si de modul in care este administrat. Probabil este singurul lucru care imi place pe valea Prahovei, asta facand abstractie de munti, paduri, de natura in general.

Ca sa nu facem totul pe fuga am ales sa stam o noapte in Sinaia astfel ca am avut ocazia sa ne invartim nitel prin oras. Sincer am ramas dezmagit crunt, nu credeam ca o statiune montana poate sa arate asa de jalnic, sa ofere atat de putin unor turisti. Decat sa cheltui banii intr-un we pe valea Prahovei, pe o mancare decenta dar incredibil de scumpa si pe cazare la preturi de 5 stele desi conditiile nu sunt chiar de asemenea nivel, mai bine ii pun de-o parte si plec mai rar dar vizitez alte tari unde niciodata nu am ramas cu o amintire asa de proasta.

Ce bine ca merg la poalele muntilor, in statiuni turistice, doar o data la 10-15 ani. Sper ca pana la viitoare vizita de acest gen lucrurile sa se mai schimbe dar nu prea cred.

Prin Bucegi (Padina Crucii)

Dupa cateva saptamani bune de stat prin casa a venit si timpul sa ies la munte. Cum vremea se anunta superba am ales o tura mai lunguta prin Bucegi, cu dormit la cort. Am ales ca traseu muchia Padina Crucii, un traseu despre care nu stiu mai nimic, necunoscand pe nimeni care sa il fi parcurs sau macar o descriere pe undeva. Probabil aceasta muchie este unul din putinele trasee ramase pentru mine o necunoscuta in Bucegi.

Am pornit la drum sambata dimineata alaturi de Tori si Marius. Odata ajunsi la Gura Diham ne pornim cam greu la drum din cauza frigului care nu prea ne atrage afara din masina. Pana in Malaiesti alegem sa urcam pe traseul Take, un traseu turistic nerecomandat iarna din cauza pericolului de avalansa dar care acum era in conditii bune datorita ninsorilor slabe din aceasta iarna.

In Malaiesti ne oprim nitel la cabana pentru o cana de ceai si ca sa ne tragem nitel sufletul.

Pornim catre saua ce desparte valea Malaiesti de valea Tiganesti si spre norocul nostru gasim o poteca bine batuta caci altfel am fi muncit ceva prin acele locuri, printre jnepeni.

Odata ajunsi in sa incepem sa studiem Padina Crucii, caci din aceasta sa incepe muchia pe care doream noi sa o parcurgem. Cum pe primi 200m vedem ca sunt numai jnepeni decidem sa mergem un pic pe curba de nivel, pe poteca ce duce la lacul Tiganesti. Odata trecuti de zona cu vegetatie decidem sa urcam direct catre primul varf mai bine individualizat al muchiei. Odata ajunsi pe creasta incepem sa cautam locul unde sa montam cortul dar mai mergem vreo 30 minute pana gasim un loc decent.

Alegem o mica sa, la 2200m, unde ne chinuim ceva sa montam cortul in care dorm eu si Marius, Tori dormind in sacul de bivuac langa noi. Cum noaptea se lasa cu repeziciune peste noi incepem sa simtim frigul, avem ghinionul sa bata un pic si vantul, ceaa ce ne face sa renuntam rapid sa mai topim zapada pentru a face un ceai. Ne multumim cu cele 2 termosuri cu ceai facut acasa dimineata. Suntem norocosi sa avem cer senin asa ca ne putem bucura din plin de luna plina ce ne face sa primim muntii din jur fara prea mare efort noaptea.

Dimineata reusim sa ne trezim greoi, abia dupa ora 8 asa ca ne cam grabim cu stransul echipamentului de bivuac. Cum peste noapte a fost ger cu greu reusim sa scoatem ancorele cortului, trei dintre ele rupandu-se in pamantul inghetat. Pornim intr-un final catre portiunea mai tehnica a muchiei.

Aceasta portiune imi aduce aminte de creasta Balaurului doar ca aici trebuie sa decidem in necunostinta de cauza pe ce parte a muchiei sa traversam, sau sa urcam sau nu un tanc.

Dar iata ca ajungem si la portiunea pe care o banuiam a fi mai dificila. Aici ne oprim sa studiem o cale de a continua traseul si vedem ca nu exista nici una chiar asa usoara cum credeam eu sa fie pentru a putea continua cu tot echipamentul de bivuac. Decidem sa renuntam sa parcurgem ultimii 200m dif.nivel pana in creasta principala, facand cateva poze cu aceasta ultima portiune. Studiem detaliile ultimei portiuni, gandind la posibile variante de urcare a doua bariere de stanca care au fost o surpiza pentru mine nestiind nimic de existenta lor. Dar macar acum stim la ce sa ne asteptam asa ca iarna viitoare o sa venim cu lectiile mult mai bine facute.

Ne intoarcem in Malaiesti unde nu zabovim prea mult si alegem sa coboram catre Busteni prin Diham, pentru a varia un pic traseul, nefiind adepti ai parcurgeri aceluiasi traseu in ambele sensuri.

In mai putin de 3 ore ajungem din Malaiesti la masina, ne dezechipam si plecam catre casa cu gandul inca la munte.

Restul pozelor pot fi vazute aici: http://community.webshots.com/album/569609336tRBNuz