Anzi 2008 - Ecuador

La doar cateva luni dupa iesirea din Bolivia ma pregateam deja pentru o noua provocare - Ecuadorul. Tori are ceva noroc si reuseste sa faca rost de o sponsorizare care ne va acoperi biletele de avion asa ca mie nu imi ramane decat sa ma documentez suficient asupra muntilor si a altor obiective turistice ale tarii bananelor.

Pentru aceasta iesire alegem ca tinte varfurile Iliniza nord, Iliniza sud, Cotopaxi, Obispo si Chimborazo. Dar totusi plecam si cu alte ganduri, vrem sa vedem jungla amazoniana caci deja ni se pare o prostie sa fim pentru a doua oara in America de Sud si sa nu vedem plamanul planetei, locul ce da cea mai mare cantitate de apa dulce, cea mai mare padure, cel mai lat fluviu si pot continua la nesfarsit cu aprecierile la adresa acestei minunate zone.

Odata ajunsi in Quito, dupa doar o zi de stat prin avioane si aeroporturi, ne stabilim baza la unul din hotelurile unde ne facusem planul sa zacem pe perioada sederii noastre din Ecuador. Desfacem in graba bagajele si plecam sa exploram vechiul oras unde se afla si hotelul nostru. Ramanem impresionati de traficul rutier, de frumusetea cladirilor renovate recent, de parcurile ce se gasesc la tot pasul.

Dupa doua zile de cutreierat prin oras, perioada in care am cumparat si alimente pentru prima perioada de stat pe munte, aranjam ca o masina sa ne duca pana la intrarea in parcul Iliniza. Un lucru interesant este faptul ca ecuadorienii au rezolvat de ceva ani problema conversiei valutare, abandonand moneda nationala în favoarea dolarului asa ca acum totul se cumpara exclusiv cu dolari americani. Si iata-ne plecati catre munti, cu ganduri marete. Dupa circa 3 ore de mers masina ne lasa la intrarea in parc, pe o vreme mohorata caci doar suntem la ecuator unde ploua mereu. Ne luam rucsacii plini de echipament in spate si plecam la drum. Un drum ce avea sa dureze vreo 4 ore pana la refugiul Ilinizas, situat intre cele 2 vârfuri nordic si sudic, la altitudinea de 4650m. Cum vremea se mentine proasta ne decidem sa abandonam ideea de a pune cortul langa refugiu si alegem varianta mai confortabila. Taxa pe care trebuie sa o platim este de 10 dolari de persoana pe zi. La refugiu conversam cu alti alpinisti aflati pe acolo cu ghizii lor, caci toata lumea practica acest stil de a merge cu ghid, noi fiind o exceptie.
Pentru ziua urmatoare decidem sa facem varful nordic, un varf fara dificultati tehnice dar unde ne vom face aclimatizarea, acest varf având 5126 m. Ne trezim dimineata, la rasaritul soarelui ce nu prea avem sanse sa-l vedem din cauza norilor, mancam ceva si plecam la drum. Urcusul pana pe vârful nordic este cam monoton, numai prin grohotis, bolovani. Ajungem pe varf in plin plafon de nori asa ca nu prea stam mult acolo, facem o poza ca tot omul si plecam la vale. Bineinteles ca începe ploaia inainte de a ajunge înapoi la adapost dar noi tot ne declaram multumiti de acest prim contact cu muntii Ecuadorului.


Pentru ziua urmatoare stabilim sa urcam varful sudic, cu 5263m, pe traseul clasic, un traseu dificultate AD+. Pentru acest traseu, tinand cont de faptul ca se desfasoara pe ghetar suntem nevoiti sa plecam la 4 dimineata pentru a nu avea probleme cu zapada moale de peste zi. Traseul este frumos, pacat doar de zapada care nu este in conditii ideale. Suntem nevoiti in unele portiuni sa sapam poteca, dar ne bucuram din plin de frumusetea varfului si de privelistea ce se intinde la picioarele noastre. La coborare trebuie sa fim atenti la 2 portiuni mai inclinate dar ne descurcam si ne întoarcem la refugiu fericiti. Decidem sa strangem echipamentul si sa coboram in satul de la poalele muntelui, sat aflat la 3300m.

Pe drum avem noroc si reusim sa facem rost de o masina care ne scurteaza drumul cu vreo 10 km. In sat decidem sa stam la pensiunea celui ce administreaza refugiul, mancam de zor si bem si niste binemeritate beri.

Cum nu prea avem stare,ziua urmatoare ne mutam in parcul national Cotopaxi cu gandul sa urcam noaptea urmatoare si pe acest varf de 5897m. Pentru drum aranjam cu proprietarul pensiunii sa ne faca rost de o masina care sa ne duca pana la 4400m, loc de unde mai sunt circa 400m pana la refugiul din Cotopaxi. Cum bineinteles ca se respecta în continuare regula cu ploaie in fiecare zi decidem ca si aici sa dormim la refugiu. Seara atmosfera la refugiu se mai animeaza cu grupurile ce sosesc insotite de ghizi, printre care si 2 grupuri cu care ne intalnisem si in Iliniza. Ne imprietenim cu unul din ghizi si decidem sa ne vedem si in Quito pentru o bere. Acesta vazand ca ne miscam cam repede in Iliniza desi nu eram aclimatizati ne sfatuieste sa plecam mai tarziu in traseu caci il vom parcurge in putin timp dar noi nu bagam la cap si plecam ca toata lumea la ora 01.

Dupa circa o ora depasim pe toata lumea si continuam spre varf pe poteca bine batuta. Urcusul pe Cotopaxi nu este dificil dar este spectaculos datorita crevaselor si seracurilor, singura portiune mai inclinata fiind inainte de varf. Ajungem pe la 5 si 20 pe varf si cum este foarte frig decidem sa nu mai stam sa vedem rasaritul asa ca plecam la vale fara sa fi vazut mare lucru. La coborare ne mai oprim sa tragem niste poze si in final ajungem la refugiu pe la 7 dimineata, cand inca lumea mai are ceva de urcat pana pe varf. Stam cateva ore pe acolo cu speranta sa gasim pe cineva care sa ne duca înapoi in Quito si intr-un final gasim dar la un pret mai mare decat sperasem noi.

Ne intoarcem la hotel fericiti ca în doar 5 zile am reusit sa urcam 3 varfuri printre care unul cu un traseu frumos (Iliniza sud) si altul celebru (cel mai urcat din Ecuador - Cotopaxi). Decidem sa ne odihnim vreo 2 zile dupa acest tur de forta si ziua urmatoare cu ghidul Lonely Planet in brate iesim in oras. Alegem ca destinatie gradina botanica unde avem ocazia sa vedem cateva sute de specii de orhidee, asta pe langa multe alte plante, majoritatea de prin jungla. Mai vizitam si un mall si ne intoarcem la hotel facandu-ne planuri pentru urmatorii munti.

Cum drumul pana in urmatoarea zona montana este destul de lung decidem sa mergem cu autocarul. Acesta ne lasa in orasul Riobamba, aflat in plin carnaval. Ne cam udam caci aceasta e principala ocupatie a oamenilor de prin zona la carnaval, sa arunce cu apa în toate directiile. Alegem hotelul unde sa stam peste noapte si iesim in oras sa mancam ceva. Si mancam o pizza de nota 10, ca mai toata mancarea din Ecuador.

Ziua urmatoare plecam la ora 8 dimineata cu masina cu care aranjasem sa ne duca in El Altar, masivul cel mai dificil din Ecuador. Avem noroc cu soferul care reuseste sa aranjeze pentru noi cu un localnic sa transportam bagajele pana in tabara cu un cal. Drumul pana in tabara italiana este printr-o mocirla ce nu o pot descrie. Erau portiuni unde ne afundam 20 cm in noroi. Dupa vreo 5 ore scapam de calvarul asta dar suntem pacaliti de proprietarul calului care ne lasa bagajele cu 200m mai jos de tabara. Mai tragem de noi o ora cu rucsacii imensi si reusim sa ajungem in tabara.

Ne chinuim ceva pana reusim sa vedem varful Obispo, 5319m, printre nori dar suntem pe deplin multumiti de frumusetea acestuia. Pentru a fi siguri ca avem sanse sa urcam pe acest varf ne-am programat mai multe zile sa stam in tabara cu speranta ca macar o zi sa fie cu vreme buna. Ziua urmatoare ne trezim si vedem ca afara vremea e cumplita, vant puternic si precipitatii asa ca decidem sa asteptam pentru ziua urmatoare. Dimineata urmatoare suntem un pic mai norocosi, nu mai bate vantul tare doar ninge usor asa ca decidem sa incercam urcarea varfului Obispo.

Cum deja vazusem cu o zi inainte accesul catre ghetar plecam increzatori la drum dar bineinteles ca ne invartim ceva pana gasim coborarea pe ghetar, coborare care ziua era atat de vizibila. Ne mai ratacim nitel din cauza vizibilitatii extrem de reduse datorata ninsori si vantului dar intr-un final ajungem si la intrarea in traseu.

Ne pregatim sufleteste si ne echipam pentru cel ce avea sa devina cel mai tehnic traseu parcurs de noi la peste 5000m - Directa olandeza, traseu dificultate TD-, 90, V, 350m. Traseul este variat, culoare de gheata, trecere peste o mica crevasa, pasaje pe stanca putreda(tuf vulcanic inghetat) ceea ce face ca timpul sa treaca rapid si ajungem pe varf fara sa ne dam seama.

Admiram putin peisajul, suntem incantati sa vedem la cativa zeci de km un vulcan in plina eruptie, si pornim la vale, rapeland, cu gandul sa nu se dezghete prea tare locurile caci vor deveni periculoase din cauza caderilor de piatre si bucati de gheata. Ne intoarcem pe ghetar fericiti ca am reusit aceasta ascensiune.

Ziua urmatoare ne odihnim in cort fara sa iesim afara prea mult din cauza vesnicelor ploi. In a cincea zi în parcul Sangay ne strangem echipamentul si o luam la vale fiind bucurosi ca am avut tot muntele numai la dispozitia noastra, aceasta zona fiind singura unde nu am mai intalnit nici un alt alpinist. In sat asteptam vreo 2 ore pana ce soseste si masina noastra si ne intoarcem in Riobamba cu gandul de a urca si pe varful Chimborazo, 6310m.

Cum nu prea suntem incantati de ce ne ofera acest oras decidem ca ziua urmatoare sa urcam la refugiul din Chimborazo aflat la 5000m. Aranjam cu un taxi sa ne duca pana la refugiul de jos, 4800m. Fata de Cotopaxi unde mereu sunt 10-20 persoane care sa urce pe varf aici nu gasim decat 2 americani (singurii fara ghid pe care i-am intalnit). Ziua urmatoare aflam si de ce nu este asa indragit acest munte.

Traseul pana pe varf nu ne încânta deloc, are o prima parte unde trebuie sa ai noroc cu bolovanii, urmata de a doua parte pe o creasta lata dar care acum era plina de gheata. Din neatentie trag si o mica tranta pe gheata si rup noi mei pantaloni din gore tex. Intr-un final, dupa 6 ore de mers reusim sa ajungem si pe varf doar cu gandul la cum sa coboram mai repede de pe acest munte (amandoi am avut probleme serioase cu stomacul la urcare, probabil de la laptele baut cu o seara inainte).

Decidem amandoi sa catalogam acest munte ca urat. Pur si simplu nu ne spune nimic, un traseu simplu dar în acelasi timp periculos, un varf cu un aspect neinteresant, nimic remarcabil ce mai. Tot in aceasi zi decidem sa ne intoarcem in Quito asa ca avem ceva de zacut prin masini pana spre seara cand reusim sa ajungem la hotelul nostru.

Cu obiectivele montane realizate in intregime nu ne mai ramane decat sa aranjam o excursie pentru 4 zile in jungla amazoniana. Cum plecarea in jungla este programata tocmai peste trei zile mai avem ceva de stat prin Quito asa ca ne decidem sa vizitam – La mitad del mundo – un obiectiv turistic important.

Nu vrem sa ratam sa fim pe linia ecuatorului cu cate un picior aruncat in fiecare din cele doua emisfere.

Dar iata ca vine si seara de joi cand plecam catre jungla, asta cu un autocar de nota 10. Dupa 7 ore de mers ne vedem ajunsi in Lago Agrio, oras muncitoresc dar si poarta de intrare in jungla amazoniana. Dar mai avem ceva de asteptat pana vom vedea jungla. Stam vreo 3 ore prin oras pana vine ora la care ne intalnim cu reprezentantul agentiei de turism, facem cunostinta cu ceilalti membrii ai grupului cu care vom merge in jungla si mai zacem inca 3 ore in masina pana ajungem la raul Cuyabeno.
Aici schimbam modul de deplasare, trecand la barca. Pentru urmatoarelele 2 ore cat dureaza drumul pana la – lodgeul – unde vom fi cazati nu ma mai satur sa privesc vegetatia abundenta, pasarile si bineinteles maimutele care sar peste noi, dintr-un copac in altul. Ajunsi la destinatie luam in primire camera unde vom dormi dupa care plecam insotiti de ghid cu barca sa vedem apusul de soare din Laguna Grande.


Ziua urmatoare facem o plimbare de vreo 4 ore prin jungla admirând vegetatia, pasarile si alte vietuitoare. Ne intoarcem extaziati la lodge dar deja cu gandul la partida de pescuit la piranhia din acea dupa amiaza. Suntem norocosi si prindem ceva pesti, mai facem o scurta plimbare in jungla noaptea, vedem caimani, insecte si un sarpe boa.

Dupa doar doua zile decid si eu si Tori ca excursia in jungla e o adevarata aventura ce nu trebuie ratata de nimeni.

A treia zi vizitam un mic sat aflat pe malul raului, vedem cum se face un soi de lipie din radacina unui arbust local, si bineinteles ca noi doi cum nu prea avem stare mai iesim la o scurta partida de pescuit si suntem murati bine de o repriza de ploaie torentiala. Din pacate in cea de-a patra zi trebuie sa parasim jungla dar cu promisiunea ca ne vom intoarce pentru a sta mai multe zile.

Intorsi in Quito mai facem ceva cumparaturi pentru acasa si lenevim fara prea mult chef de activitate. Din pacate, in ultima zi am ghinionul si mi se fura rucsacul mic cu ceva echipament si cel mai important cu aparatul foto cu toate pozele facute de mine în Ecuador. Va trebui sa ne multumim sa ne uitam doar la pozele facute de Tori.

Despre Ecuador trebuie retinut ca este o tara ce iti ofera multe locuri de vizitat, cu un relief extrem de variat, cu o istorie bogata si cu un nivel de trai decent. Ce recomand celor ce doresc sa ajunga acolo este sa nu rateze o vizita în jungla.