Prin Muntii Fagarasului

Cum pentru ziua de sambata se anuntau calduri de pana la 40 grade in Bucuresti trebuia neaparat sa iesim cu juniorul undeva caci sufera cam tare de la caldura. Il sun pe Marius sa vad daca se arata interesat de o evadare din cuptor si este rapid de acord.
Asa ca sambata dimineata plecam spre Piscu Negru eu, Cristina, juniorul, Marius, Irina si juniorul lor. Ajungem la destinatie rapid si le lasam acolo pe fete cu juniori iar noi plecam cu masina spre cabana Capra unde avem punctul de plecare spre traseul propus pentru acea zi.
Ne indreptam spre fereastra zmeilor cu speranta sa nu ne prinda ploaia, si scapam neudati. Cautam o cale decenta de urcare spre vf. Arpasu mic si o gasim fara probleme.

Odata ajunsi sus admiram Fagarasul in toata splendoarea sa si pornim voiosi catre vf. Buda.
Suntem incantati de muchia Arpasu - Museteica caci este un loc mai rar umblat, fara gunoaiele specifice turistilor. Dupa ce trecem si de vf. Raiosu II ne indreptam spre vf. Museteica, ultimul varf interesant pentru noi al acestei muchi. Trecem de varf si incepem sa cautam o cale decenta de coborare catre cab. Capra.
Reusim sa ajungem la masina fara sa fim udati prea tare de ploaie si plecam spre Piscu Negru.
Duminica vremea este mohorata si renuntam la planul pentru ziua respectiva. Asa ca petrecem o zi in familie, mergand cu juniori la lacul Balea si cetatea Poenari. Cum noi plecasem de acasa cu gandul sa scapam de caldurile din Bucale ne decidem sa ramanem si luni in zona pentru a ne bucura de aerul curat si racoros.
Luni dimineata plec cu Marius spre Balea cu gandul de a ajunge pe vf. Buteanu pe muchia acestuia ori prin peretele vestic.

Ajungem rapid in caldarea Vaiuga si decidem sa incercam sa urcam direct pe varf prin peretele vestic. Descrierea care o am cu acest traseu este extrem de sumara, rezumandu-se sa spuna doar de existenta traseului si ca exista si ceva pitoane jalon pe acolo.

Traseul il parcurgem fara dificultati tehnice, pasajele intalnite nedepasind gradul IV. A fost interesant caci a trebuit mult sa am multa orientare nefiind nici o linie clara pentru ascensiune. Pe parcurs am lasat si 2 pitoane preferand sa regrupez in ceva decent decat stand in fund pe prispe de iarba. Acum traseul a ajuns sa aiba vreo 5 pitoane(4 in 4 regrupari si al cincelea in "pasul cheie" de pe ultima lungime.
Nu recomand acest perete pentru ascensiuni de vara caci este friabil, plin de infiltrati = deci foarte umed. Dar iarna ar fi foarte interesant.
Ne intoarcem la fete si cei doi Luca(misto coincidenta de nume) si plecam spre casa cu gandul la caldura si gandind deja cum sa facem sa evadam din nou din cuptor.

Ne oprim sa admiram si manastirea lui Nea Manole si ajungem acasa la fix pentru ai face baie juniorului fix la ora la care este invatat.

Prin Piatra Craiului

Dupa cateva we in care vremea a fost cam ploioasa pentru ziua de sambata se anunta vreme buna, pentru duminica ploaie. Cu asa prognoza am decis sa nu mai stau acasa si sa incerc sa fac ceva prin Crai. Am plecat cu Marius de vineri seara pentru ca sambata sa avem o zi intreaga la dispozitie.

Cum eu nu am fost inca la catarat prin zona refugiului Diana am ales aceasta destinatie, plecand cu gandul sa parcurgem 2 trasee mai usurele din aproprierea acestuia. Traseul Frontal l-am identificat rapid si am plecat sa il parcurgem fara sa stam prea mult pe ganduri.

Eu m-am bucurat din plin de faptul ca sunt iar pe stanca iar Marius a folosit pentru prima data niste espadrile. Traseul este bine asigurat, trebuie doar putina atentie pe lungimea finala unde nu sunt dificultati dar trebuie nitica inspiratie in a alege locul pe unde sa iesi in creasta caci pitoane nu mai sunt.

Retragerea am facut-o prin valcelul trecatori fortate, unde pentru a nu lua lectii de zbor am facut 2 rapeluri.

Ne-am reintors la baza Turnulul galben al Dianei si dupa ceva cautari am deslusit si intrarea in Fisura Cenusie.

Am intrat si in traseul asta despre care nu pot sa spun decat ca este expus la soare si efectiv m-a uscat complet. Pe prima lungime unde nu este deloc dificil pe un traverseu m-am ales si cu o mica cazatura caci traversarile sunt marea mea iubire(pe stanca, zapada,.....).

Seara ne-am intors la Paiul Foi cu gandul la pepenele ce in cumparasem de vineri.

Duminica dimineata stiind ca vremea se anunta mai capricioasa am plecat cu gandul sa facem o tura pe braul de mijloc, dar nici nu am ajuns bine pe valea Vladusca ca a si inceput sa picure. Ne-am intors la masina cand afara incepea o torentiala de toata frumusetea.

Bine macar ca sambata a fost o zi frumoasa. Acum nu ramane decat sa sper ca in luna august sa prind cateva zile cu soare pentru a ma intoarce in Crai.

Pe malul baltii

Ar fi trebuit sa fie o zi la pescuit dar intr-un final o pot numi doar o zi pe malul baltii. Cum vremea se anunta si pentru we asta ploioasa am ales cu Tori si Dragos sa facem altceva. Si cum in vremuri de mult uitate eram pescar am zis sa mai incerc si aceasta indeletnicire. Dragos a reusit sa aranjeze sa nu platim taxele astronomice la pescuit la Tancabesti asa ca iata-ne acolo la 6 dimineata. Ne agitam cu totii sa lansam toate sculele la apa cu gandul de a prinde monstri. Dar cum le-am bagat asa le-am scos dupa amiaza pe la 4. Peste nu am prins deloc dar macar ne-am relaxat pe malul baltii, fiind ocoliti de ploaie, care a venit cand noi eram deja in masina in drum spre Bucuresti.

La plimbare prin Bucegi

Cum vremea pentru we asta se anunta ploioasa m-am decis sa stau acasa. Dar uite ca nu prea am avut stare si intr-un final am iesit duminica la munte. Am plecat catre Bucegi cu Marius si un amic de-al lui cu gandul ca daca vremea este ok sa ne cataram prin Turnul Seciului, iar daca vremea e nasparlie sa urcam pe vf. Omu.
Bineinteles ca cei de la meteo au avut dreptate cu prognoza si intr-un final am ajuns la Omu dupa o pauza destul de lunga.

Cum nici unul dintre noi nu urcase pe valea Doamnele, eu unul nici nu stiam de existenta ei, am parcurs si un traseu nou. Odata ajunsi pe cresta, in saua Batrana am luat-o catre Omu mai repejor cu speranta sa fentam ploaia.

Am fost norocosi ca a inceput sa picure cu 50m inainte de a ajunge acolo. Dupa o scurta pauza la adapost, unde ne-am reincarcat bateriile, am luat-o la vale spre masina pe valea Obarsia Ialomitei, unde pe langa apa care o intalneam la tot pasul la picoarele noastre am mai avut alaturi si apa venita din cer.

Ne-am bagat repede in masina la adapost si am pornit catre casa admirand maiestria soferilor care cu masini SUV de 60000 euro merg cu 5 km/ora pe drum forestier. Sincer la ce naiba le trebuie o masina de tipul ala daca nici macar atunci cand o pot folosi cu adevarat nu o fac? Mai mai sa fim martori unor carutasi care sa depaseasca asemenea bolizi.

Un weekend perfect(in Piatra Craiului)

Dupa cateva saptamani in care la fiecare sfarsit de saptamana a trebuit sa fiu prezent in Bucuresti la diverse nunti(a mea sau a unor prieteni) a venit timpul sa mai ies si la munte. Cel mai important lucru la aceasta iesire a fost faptul ca l-am scos pe junior pentru prima data sa vada muntii. Asa ca pe langa cei cu care urma sa merg pe munte(Tori si Dragos) la catarat am mai avut alaturi pe Cristina, Luca, sora mea Carmen si Mihai. Un adevarat we eveniment caci daca juniorul e la primul contact cu muntele, nici pentru sora mea nu e ceva prea frecvent. Sambata dimineata ne urnim la drum cam greu, caci avem multe bagaje de aranjat in masina caci desi juniorul e doar cat o mana de om necesita bagaje cat 3 adulti. Cu chiu cu vai reusim sa ajungem la 10 la Plaiul Foii unde Tori si Dragos ma asteptau de ceva vreme, cu planul deja schimbat pt. acea zi din cauza zapezii inca prezente in multe zone din Crai. Imi fac repede rucsacul, las familia la odihna, si o iau repede la deal cu baietii. Urcam prin Poiana Cotofenii catre Braul de mijloc si fara prea multe cautari nimerim fix la destinatie, in Amfiteatrul coltilor gemeni.

Aici avem ca obiectiv sa parcurgem Muchia Reptilei, pe care o nimerim dupa ce urcam printr-un horn ce are in partea de jos un bolovan mare incastrat. Ajungem in strunga de unde incepe muchia, ne imbracam cu toate hainele ce le avem la noi caci desi se anunta un we calduros noi am cam inghetat toata ziua, si trecem la partea interesanta a acestei zile.

Traseul este frumos, stanca ok, cu 2 portiuni mai frabile dar scurte. Pentru a putea parcurge traseul in siguranta ne folosim din plin de asigurarile mobile, si de cateva pitoane care le plantam(si recuperam) pe traseu caci nu cred sa fi fost 10 pitoane in tot traseul.

Muchia este curata, fara vegetatie si ca dificultate pe undeva in jur de gradul 6. Dupa 4 lungimi de circa 50m fiecare ajungem la finalul muchiei, de fapt acesta mai continua cu un tanc ce pare friabil, si pierdem ceva timp pana alegem pe unde sa facem retragerea caci la descriere zice ca se face prin 3 rapeluri spre Valea Podurilor dar pe noi nu ne atrage aceasta varianta si alegem sa coboram pe partea opusa catre un valcel care nu stim cum se numeste. Dupa 2 rapeluri ajungem pe fir, mai coboram 2-3 saritori si ajungem in Braul de miloc de unde ne intoarcem la Plaiul Foii tot pe unde urcasem. Seara o petrecem cu multa mancare si un strop de bautura iar pe la 11 ne retragem care incotro la somn. Eu dimineata observ ca nu am sanse sa merg prea mult din cauza unei bataturi capatate la un deget asa ca baietii se duc fara mine sa catere peretii din Diana. Eu mai lenevesc cu familia pe langa cabana nitel si ne facem curaj sa incercam o urcare pana la ref. Spirla cu juniorul. Plecam la drum toti 5 dar pana la refugiu reusim sa obosim doar 4 caci juniorul sta bine in marsupiu la pieptul meu, ba chiar doarme tot drumul. Ajunsi la ref. petrecem ceva timp la soare, perioada in care somnorosul ia masa si este si schimbat(de parca obosise si transpirase mult la urcare). Intr-un final coboram catre Plaiul Foii, stangem bagajele si plecam catre casa.

Reusesc sa vorbesc cu Tori si aflu ca ei au facut o combinata de traseu, noi ne mai oprim pe drum sa admiram imprejurimile si ajungem acasa seara cand deja juniorul nu mai suporta de nici un fel statul in masina. Sincer nu imi pot dori mai mult de atat: sa am familia aproape si sa ne bucuram din plin de munte.

La ziua lui Tori (in Poiana Inului-Postavaru)

Si uite ca a mai trecut un an si e timpul sa ne strangem iar in poiana Inului sa serbam ziua de nastere a lui Tori. Dar cum trebuie sa ne facem chef de mancat si de baut incepem ziua de sambata cu un traseu de catarat. Cum amandoi avem o restanta cu tr. Catrinel(6A) din Fata inalta de acum 2 ani, cand dupa 4 lungimi a trebuit sa coboram pe o ploaie torentiala, ne pornim catre traseu pe la ora 8 ca sa ne bucuram putin de racoarea diminetii. Traseul il parcurgem fara emotii, fiind impinsi de la spate de o a doua echipa(Bivuacu & Livia) care ne tot urmarea prin perete. Traseul este sustinut, neavand nici o lungime mai usoara de gradul 6, bine asigurat dar cu mici portiuni unde pe stanca si-au gasit casa diversi licheni si muschi. Pe ansamblu pot zice ca e cel mai sustinut traseu parcurs in zona Postavaru. Pentru mine traseul nu a fost o mare satisfactie caci mintea mea era acasa la Cristina si junior, asa ca pot zice ca l-am facut doar sa nu stau degeaba toata ziua. Pe la ora 16 ne intoarcam la cort unde deja se pregatea fiesta. Ne strangem in jurul focului unde ascultam sau spunem povesti, iar intr-un final, dupa miezul noptii pe retragem catre corturi. Duminica dimineata putini mai sunt cei ce mai au chef de catarat, iar eu chiar nu mai am chef sa stau prin zona ci sa ma intorc acasa la familie. Asa ca pe la 10 plec catre Brasov cu parintii lui Tori. Ajuns in Bucuresti trec la o altfel de viata, cea de familist si ies la plimbare cu juniorul pret de cateva ore.

Cea mai frumoasa zi din viata mea

Si a venit si ziua mult asteptata, ziua cea mai importanta din viata mea. Sincer nu credeam ca voi plange vreodata de fericire dar uite ca m-am inselat.

Desi multa lume considera ziua de 13 o zi ghinionista pentru noi a fost o zi de vis. Dimineata am inceput-o cu deja cunoscutul drum catre maternitate la control si seara am incheiat-o plangand de fericire la vederea lui Dicu junior( cunoscut de azi inainte ca Luca Alexandru).

E tare greu sa stai si sa astepti, mai ales cand lucrurile nu decurg asa de simplu cum speram eu. Intr-un final a trebuit sa ajungem sa facem cezariana, bebele nevrand sa iasa in mod natural, dar totul e bine cand se termina cu bine. Cristina a avut ceva dureri dar care cu timpul se vor ameriora, mai ales acum ca l-a vazut pe junior si a uitat de toate relele. Azi l-am tinut in brate pentru prima data, eu intr-un mod mai stangaci dar mama parca facuse asta toata viata.

Acum emotiile au mai trecut dar au inceput grijile. Acum incepe o alta etapa din viata noastra. Incepem sa traim ca o familie in adevaratul sens al cuvantului.